Stiri Cultura Lumina 0 2021-09-29
Pe 4 și 5 octombrie aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între anii 1993 și 2000 ca fotograf personal. În ziua de luni are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă în perioada 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român. Expoziţia „Václav Havel: întâlnire cu lumea” propune o retrospectivă a muncii lui Jiří Jírů, fotograful personal al preşedintelui Václav Havel din 1993 până în 2000. Jírů l-a fotografiat pe Havel în timpul vizitelor sale în alte state ş i-a documentat întâlnirile cu personalități importante ale lumii politice şi culturale ale vremii. În aceste fotografii, îl vedem pe Havel acompaniat de Hillary Clinton şi Madeleine Albright, King Juan Carlos şi Regina Sofia a Spaniei, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Michael Jackson, Papa Ioan Paul al II-lea şi membrii trupei Rolling Stones. Sunt incluse si fotografii cu viața de acasă. Jírů şi-a folosit camera pentru a imortaliza momente din călătoriile lui Havel în Republica Cehă, din timpul mutării şi reconstrucției Cetății din Praga, ieşiri în barurile din capitală, sau sărbători alături de prieteni, în Lány. Fotografiile din expoziție ni-l arată pe Havel atât ca reprezentant al statului, cât şi ca om simplu. Publicul va putea vedea câteva dintre fotografiile surprinse de Jírů în 1994 în România, când Havel a făcut o vizită oficială la invitația Universității din Bucureşti. La ceremonia oficială, Havel a primit titlul de doctor onorific şi a ținut un discurs în care a adresat dezamăgirile oamenilor în legătură cu evoluția postrevoluționară. Evenimentul face parte din programul festivalului internațional de fotografie Bucharest Photofest, ce se desfășoară în intervalul 1-10 octombrie 2021 la București și are ca temă centrală Rezistența. Expoziția este organizată de Ambasada Republicii Cehe, Centrul Ceh și Bucharest Photofest. Vernisajul are loc pe 5 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român. Aceasta poate fi vizitată de marți până duminică, între 10:00 și 18:00. „După ani întregi de disidență, Václav Havel a devenit președinte și a început să conecteze Cehoslovacia și, ulterior, Republica Cehă, cu restul lumii, iar această expoziție prezintă câteva dintre momentele de seamă ale acestui proces. Sunt bucuros că putem să aniversăm moștenirea și deschiderea lui Havel către lume pe 5 octombrie, dată la care el ar fi împlinit 85 de ani, prin intermediul fotografiilor lui Jiří Jírů”, transmite Robin Ujfalusi, directorul Centrului Ceh. Jiří Jírů este un fotograf de origine cehă care locuieşte în Praga şi Bruxelles. Pe parcursul carierei sale, a fotografiat pentru numeroase publicații (Time, Newsweek, Business Week, People, Fortune, The New York Times, International Herald, National Geographic, etc) şi a fost apreciat ca fotojurnalist în țările postsocialiste. În 1993, a devenit fotograful personal al preşedintelui Václav Havel. A publicat mai multe cărți cu fotografiile sale şi a fondat o galerie de fotografie în Praga. Pe 4 octombrie acesta va participa la o discuție organizată la Centrul Ceh, începând cu ora 18:00. Participarea la ambele evenimente este gratuită. Accesul se realizează doar pe baza prezentării certificatului de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, a documentului ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte, sau cel al rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.