Blog

„Negustorul de antichități” de Stelian Tănase se lansează la MNAR

februarie 15, 2023 înStiri

Editura Corint, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României, lansează „Negustorul de antichităţi”, al zecelea volum de ficţiune semnat de Stelian Tănase. Evenimentul are loc pe 17 februarie, de la ora 18.00, la Galeria de Artă Europeană (Sala Franceză) a MNAR.

„Negustorul de antichități” de Stelian Tănase, publicat în imprintul Corint Fiction, va fi pus în context de Ana Antonescu, coordonatoarea colecției Corint Fiction, Oana Ionel, artist vizual, curatoare, și scriitorii Bedros Horasangian și Cristian Teodorescu. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul Ovidiu Șimonca, director executiv al revistei „Timpul”.

„Ca să scriu această poveste, m-am făcut anticar. În ultimii ani, m-am mișcat printre obiecte de preț ca un adevărat negustor. Dar acest roman nu este nici autobiografic, nici documentar. Este o ficțiune pe care o purtam de mulți ani în gând, dar care refuza să se nască. Așa că am vizitat galerii, am fost la licitații, am participat la târguri, am mers în ateliere, dar mai ales am trăit în mediul exclusivist al anticarilor. Am cunoscut sute de oameni, le-am ascultat poveștile, i-am înțeles. Lor le dedic această carte”, spune Stelian Tănase.

STELIAN TĂNASE este scriitor, eseist, istoric, politolog, realizator de televiziune, profesor universitar. Absolvent al Facultății de Filosofie din București, a participat activ la evenimentele din decembrie 1989, devenind o personalitate de referință a societății civile românești. A fost primul președinte al Grupului pentru Dialog Social, vicepreședinte al Partidului Alianța Civică, Președinte al Societății Române de Radio și Televiziune, fiind și profesor la Facultatea de Științe Politice. Opera sa cuprinde lucrări de ficțiune (literatură), texte de nonficțiune (științe politice, istorie, cercetarea arhivelor) și volume de memorialistică.

Intrarea este gratuită, în limita a 40 de persoane.

Email: comunicare@art.museum.ro.

    Evenimente
    sâm 02

    “Viața mea dublă” de Sarah Bernhardt

    februarie 7, 2023 @ 00:00 - august 16, 2024 @ 23:59