Blog

„Insula”, cel mai nou lungmetraj de animație al Ancăi Damian, ajunge în cinematografele din România

noiembrie 8, 2022 înStiri

De vineri, 11 noiembrie, cel mai recent lungmetraj de animaţie realizat de Anca Damian, va putea fi vizionat în cinematografele din întreaga ţară.

Cinefilii din Arad, Baia Mare, Bistrița, București, Caransebeș, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Gura Humorului, Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Oravița, Oțelu Roșu, Pietroșani, Piatra Neamț Pitești, Ploiești, Reșița, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Vulcan au șansa de a intra în universul magic al filmului, via marele ecran de cinema. Programul complet și informațiile despre bilete sunt disponibile aici.

„Insula” a fost selectat în peste 50 de festivaluri din toată lumea (printre care Big Screen Competition Rotterdam, Goteborg IFF, Competiția Internațională la Annecy IFF, Busan IFF) și a fost comparat de critici cu faimosul film de animație „Yellow Submarine” al trupei Beatles.

Spectatorii se pot aștepta la o abordare postmodernă a mitului lui Robinson Crusoe. Plecând de la premisa și poetica textului lui Gellu Naum (care a reinterpretat povestea lui Crusoe în piesa de teatru „Insula”) și integrând universul muzical al Adei Milea și al Bălănescu Quartet (care au creat mai multe concepte de spectacol plecând de la același text al lui Naum), „Insula” este o operă aflată la intersecția artelor vizuale, muzicii și literaturii. Robinson Crusoe și Friday devin arhetipuri ale victimei și salvatorului într-o fabulă a lumii contemporane. Cum ne putem salva de bolile modernității, colaps ecologic și singurătate? Poate doar împărtășind singurătatea cu ceilalți. Iar filmul invită publicul într-o călătorie onirică care îl va surprinde – dacă se lasă condus de Robinson, un ghid cu care avem mai multe în comun decât am vrea să acceptăm.

Publicul din București poate experimenta universul vizual din film și prin expoziția de realitate augmentată „În căutarea paradisului A.R.”, deschisă până sâmbătă, 19 noiembrie 2022. Expoziția este cu intrare liberă și poate fi vizitată la Institutul Goethe (Calea Dorobanți 32, București), joi și vineri, între orele 16:00 și 20:00, sau sâmbătă, în intervalul 11:0a–17:00. Lucrările pot fi explorate în realitate augmentată prin intermediul aplicației „In Search of Paradise AR”, disponibilă pe App Store și Play Store, iar vizitatorii expoziției vor fi ghidați la cerere de personalul institutului.

Anca Damian a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică în București, unde s-a specializat în imagine de film şi mai târziu a obținut un doctorat în Artă, cinematografie şi media. A lucrat ca regizoare, scenaristă și producătoare la mai multe lungmetraje și animații. Filmografia ei include „Întâlniri încrucișate” (2008), „Crulic – drumul spre dincolo” (2011), „O vară foarte instabilă” (2013), „Muntele Magic” (2015), „Moon Hotel Kabul” (2018) şi „Povestea fantastică a Maronei” (2019).

Filmele sale au fost distribuite la nivel internaţional şi au fost premiate în numeroase festivaluri, inclusiv cu Premiul Cristal pentru cel mai bun lungmetraj la Annecy, Premiul pentru Regie la Festivalul de film de la Varşovia, Miranda International Award la Madrid, Premiul Audentia oferit de Eurimages şi nominalizare la European Film Awards.

„Insula” este al șaptelea lungmetraj al regizoarei, iar „În căutarea paradisului A.R.” este primul său proiect new media. O coproducţie româno-franco-belgiană, „Insula” a avut premiera europeană la Festivalul Internaţional de Film Rotterdam, unde a rulat în competiţia Big Screen, urmată de proiecţii în selecţiile Goteborg International Film Festival, Black Movie Film Festival, Dublin IFF, Hong Kong IFF, Festival Internacional de Cine de Cartagena de Indias – FICCI, Anima Film Festival Bruxelles, Flying Broom International Women’s Film Festival, FIKAM Meknes, Gualadajara International Film Festival. Premiera mondială a filmului a avut loc la Busan IFF.

    Evenimente
    mar 06

    O istorie a circului

    septembrie 9, 2021 @ 00:00 - martie 19, 2023 @ 23:59
    mar 06

    Despre actorie

    septembrie 9, 2021 @ 00:00 - martie 19, 2023 @ 23:59
    mar 06

    BIBLIOTECE DE ARTE vă invită în lumea celebrului Robert Lepage

    mai 18, 2022 @ 00:00 - noiembrie 25, 2023 @ 23:59