Blog

Începe Anul Internațional Beethoven în România

ianuarie 9, 2020 înUncategorized

La Sala Radio din București noul an începe cu un eveniment de gală: concertul  care deschide seria de manifestări speciale pregătite de Orchestrele și Corurile Radio România pentru a aniversa Anul Internațional Beethoven, sărbătorit oficial în întreaga lume, la împlinirea a 250 de ani de la nașterea compozitorului.

Miercuri, 15 ianuarie, la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio prezintă, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, două dintre creațiile beethoveniene legendare: „Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră – Imperialul” și „Simfonia nr. 3 – Eroica”. Concertul va fi difuzat și în rețeaua Uniunii Europene de Radio (EBU – European Broadcasting Union), în cadrul proiectului Beethoven – 250, ce reunește concerte de excepție de la toate radiodifuziunile membre.

Invitat special al evenimentului este tânăra pianistă Adela Liculescu, absolventă a Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena. La doar 26 de ani, muziciana un palmares impresionant de premii: în 2018 a câștigat premiul I la Prix du Piano Berna (Elveția), în 2017 a fost distinsă cu premiul I și premiul publicului la cele două mari Concursuri Internaționale Brahms din Europa – la Pörtschach (Austria) și Detmold (Germania).

Seara se va deschide cu Uvertura „Coriolan,” creată de Beethoven pentru tragedia omonimă scrisă de dramaturgul austriac Heinrich Joseph von Collin, inspirată de viața generalului roman Coriolanus, subiect ce se află și la baza piesei de teatru shakespeariene.

Adela Liculescu s-a născut în anul 1993 la Craiova și a început să cânte la pian la vârsta de patru ani. După bacalaureat, a fost admisă Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena, pe care a absolvit-o cu distincție în anul 2019. În prezent urmează un al doilea master în muzică de cameră la Universitatea de Muzică din Viena și studii postuniversitare de pian la Universitatea de Muzică din Graz. Adela este bursieră a Academiei de Muzică din Liechtenstein. În anul 2017, a câștigat Premiul Yamaha – Austria și a devenit prin concurs bursieră a fundației elvețiene Thyll-Dürr. În noiembrie 2015 pianista a câştigat premiul I la concursul Bösendorfer (celebru fabricant de piane austriac) din Viena, unde în etapa finala a interpretat Concertul nr. 2 de Beethoven împreună cu orchestra de cameră din Viena și dirijorul Stefan Vladar la teatrul Palatului Schönbrunn. A apărut ca solistă în concerte de Mozart, Beethoven, Chopin, Schumann, Rachmaninov, Ceaikovski, Prokofiev și Liszt. A susținut recitaluri la Londra (Saint Martin-in-the-Fields), München (Gasteig Philharmonie), Viena (Musikverein, Imperial, Bösendorfer-Saal im Mozart-Haus, Beethoven-Haus), București (Ateneul Român, Muzeul George Enescu) ș.a.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Integrala Beethoven la Brașov

Pe 16 ianuarie va avea loc la Sala Patria din Braşov primul concert din seria integralei Beethoven cu Orchestra simfonică a Filarmonicii din Brașov dirijată de Cristian Mandeal, concert ce va debuta cu o lucrare beethoveniană mai puţin cunoscută, „Bătălia lui Wellington”, în primă audiţie la Braşov, urmată de celebrul „Concert pentru pian şi orchestră nr. 1”, solist Andrei Licareţ, şi „Simfonia I” de Ludwig van Beethoven.

Concertul va deschide seria de 9 evenimente ale integralei Beethoven realizată de Cristian Mandeal la Braşov.

Cristian Mandeal declara înaintea acestui eveniment: „Vârsta a treia aduce totuși surprize. Și iată că de un timp încoace îmi retrăiesc mental anii tinereții și chiar ai copilăriei. Odată cu scurgerea vremii și cu scăderea activității curente cotidiene nevoia de prezent se lasă cu ușurință transferată în trecut. Așa se face că dorul de acasă, acesta însemnând chiar și până azi orașul de baștină al familiei mele, Brașovul, mă îndeamnă să revin constant în acel spațiu. Dar nu oricum, ci încercând să-mi îndeplinesc o datorie de suflet față de locul în care am crescut și m-am format ca viitor muzician. În consecință am inițiat în cursul anului 2019 un fel de “masterat” de orchestră în folosul Filarmonicii brașovene, parcurgând într-o serie de șase concerte aproape întreaga creație simfonică și concertantă a lui Johannes Brahms. Inițiativa a avut succes, atât în fața orchestrei, cât și a publicului. Sălile au fost pline, iar muzicienii ansamblului nu cred că s-au plictisit prea tare. Acest fapt m-a încurajat să continui, așa încât pentru anul 2020, an jubiliar Ludwig van Beethoven, am proiectat un ciclu de alte nouă concerte în care să parcurgem împreună aproape toată opera titanului. Vom da în felul acesta, începând din ianuarie, câte un concert pe lună, cuprinzând cele 9 simfonii împreună cu integrala concertelor instrumentale, însoțite de o largă serie de uverturi și alte piese introductive.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Evenimente
    lun 30

    Nr. 1 Revista Amfiteatru

    septembrie 27, 2019 @ 19:00 - decembrie 30, 2021 @ 22:31
    lun 30

    „Opere” de Buchner

    noiembrie 10, 2019 @ 19:00 - decembrie 5, 2020 @ 21:30
    lun 30

    Nr.4 Revista AMFITEATRU

    decembrie 18, 2019 @ 08:00 - decembrie 25, 2020 @ 17:00
    lun 30

    Isadora Duncan – Viața mea

    decembrie 20, 2019 @ 08:00 - decembrie 20, 2020 @ 17:00