martie 31, 2021 @ 00:00 - octombrie 8, 2022 @ 23:59
Într-o perioadă în care artele spectacolului stau în continuare sub semnul incertitudinii, în așteptarea întoarcerii la normalitate, numărul tipărit în martie 2021 al revistei „Amfiteatru” le propune cititorilor secvențe din irealitatea imediată.
Realitate, virtualitate, iluzie, joc – toți acești termeni se reconfigurează într-un prezent în care teatrul se pune sub semnul întrebării și privește spre un viitor imprevizibil. Dintre producțiile recente ale instituțiilor de spectacol analizate în acest număr amintim: „Cea mai frumoasă zi” (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu”, „Lecția” (Teatrul Nottara), „Steaua fără nume” (Teatrul „Maria Filotti” Brăila), „Villa Dolorosa” (Teatrul Național din Târgu Mureș), „Ziua Z” (Teatrul de Stat din Constanța). Într-un dialog cuprinzător, tânărul regizor Alexandru Nagy pune în discuție aspecte legate de teatrul momentului și de posibilitățile viitorului.
Numărul 18 semnalează și o pierdere suferită de cultura română. Parcurgând evocarea intitulată „Adina Nanu. Schiță de portret sau farmecul discret al eleganței”, cititorii vor descoperi elemente din cariera remarcabilă a unui critic de artă care a visat să înființeze un muzeu al costumului în România și a fost apreciat de generații întregi de studenți.