Filmul „Neidentificat” a câștigat Trofeul ANONIMUL 2021
august 16, 2021 @ 08:00 - 17:00
Publicul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a decis sâmbătă, 14 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 18-a ediții: „Neidentificat”, lungmetrajul regizat de Bogdan George Apetri, este câștigătorul Trofeului ANONIMUL. Premiul, în valoare de 3.000 de euro, a fost oferit de OTP Bank România.
Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de euro, oferit de DACIN-SARA, a fost acordat filmului „Datoria”, regizat de Andrei Redinciuc, în timp ce Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Kaufland România, a mers către „Sticker”, regizat de Georgi M. Unkovski.
„Mihail și Achim”, regizat de Theodor Ioniță, este scurtmetrajul căruia anul acesta Fundația ANONIMUL i-a acordat Premiul Ovidiu Bose Paștină, în valoare de 1.000 de euro.
Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în perioada 9 – 15 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, și al cărei prezentator a fost actorul Dragoș Olaru, a reunit în selecție 44 titluri, dintre care 13 titluri în competiția de scurtmetraj românesc, 10 în competiția de scurtmetraj internațional și cinci în competiția de lungmetraj. Selecția competiției de lungmetraj a fost realizată de Ludmila Cvikova, în timp ce selecția competițiilor de scurtmetraj a fost realizată de criticul de film Ionuț Mareș.
Peste 2.500 de spectatori au fost prezenți în fiecare seară la proiecțiile filmelor din Green Dolphin Camping, având ocazia de a viziona cele mai noi lungmetraje de ficțiune românești, precum „Întregalde”, în regia lui Radu Muntean, care a fost prezent la proiecție și a răspuns întrebărilor adresate de public, sau „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu), care a fost urmat de o discuție cu actorul Conrad Mericoffer.
„Land”, lungmetrajul de debut în regie al cunoscutei actrițe Robin Wright, care a fost prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival 2021, a deschis cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF, rulând în premieră națională, în timp ce „Respect”, filmul consacrat reginei muzicii soul Aretha Franklin, care o are ca protagonistă pe Jennifer Hudson, a fost prezentat la ANONIMUL IIFF cu două zile înaintea premierei internaționale.
”Quo vadis, Aida?, o coproducție cu participare românească, regizată de Jasmila Zbanic și nominalizată la Oscar 2021 la categoria Cel mai bun film străin, a fost filmul de închidere al ediției 2021.
Printre invitații speciali ai ANONIMUL IIFF 2021 s-au numărat regizorul Radu Muntean și actorii Ioana Flora, Andi Vasluianu, Conrad Mericoffer și Aida Economu.