Blog

„Despre actorie” de Laurence Olivier intră în BIBLIOTECA DE ARTE

septembrie 20, 2021 înStiri

Centrul Cultural LUMINA aduce în BIBLIOTECA DE ARTE un nou volum, în premieră în România: „Despre actorie” de Laurence Olivier.

Nu o biografie vor descoperi cititorii în această carte, născută în seri lungi petrecute departe de agitația marilor orașe, ci o viziune cuprinzătoare și deschisă asupra unei profesii, așa cum o descrie unul dintre cei mai mari actori din toate timpurile.

Actoria, care e mai mult decât un meșteșug, susține autorul, i-a dăruit totul artistului care și-a început cariera încă din adolescență. Iar el, ajuns la senectute, odată retras din viața artistică, își invită pentru prima dată cititorii în culise, în cabină, pe scenă și în fața camerei de filmat. Cei care îi citesc cartea se întâlnesc cu o mulțime de personaje celebre. Printre ele, Hamlet, Richard al III-lea, Othello și Lear.

Cum construiește Laurence Olivier un rol? Cum studiază? Cum învață? Cum reușește să atingă cele mai sensibile coarde? Cum învinge tracul? Cum se dăruiește total? Cum suportă eșecul? Cum formează o trupă și un repertoriu? Cum trece de pe scenă pe platoul de filmare? Cum se raportează la noua dramaturgie, la așteptările publicului în căutare de nou sau la fascinația exercitată de cinema? Iată câteva dintre întrebările la care caută răspuns, privind înapoi cu deschidere și înțelegere și înainte cu toată încrederea. Pentru oricine iubește minunata artă a actorului, o carte unică, scrisă de unul dintre marii creatori ai secolulului XX.

 „Despre actorie” de Laurence Olivier face parte din seria Amfiteatru și este al șaptelea volum publicat în cadrul proiectului BIBLIOTECA DE ARTE. Acesta a fost inițiat în anul 2019, propunându-le cititorilor din România trei direcții:

1 . Seria Thalia, în care s-a publicat volumul „Opere” de Georg Büchner (2019);

  1. Seria Amfiteatru, în care s-au editat lucrările: „Viața mea” de Isadora Duncan (2019), „Întoarceri în timp. Memorii” de Arthur Miller (2020) și „Pentru un teatru al umanului” de Giorgio Strehler (2020);
  2. Seria Artes Mundi, în care au apărut „Istoria costumului feminin din Evul Mediu până astăzi” de George Vigarello (2019) și „O istorie a circului” de Pascal Jacob (2021).
    Evenimente
    Dum 24

    Nr. 1 Revista Amfiteatru

    septembrie 27, 2019 @ 19:00 - decembrie 30, 2021 @ 22:31
    Dum 24

    Nr 16. Revista Amfiteatru

    februarie 8, 2021 @ 08:00 - februarie 8, 2022 @ 17:00
    Dum 24

    Nr. 17 Revista Amfiteatru

    februarie 8, 2021 @ 08:00 - februarie 8, 2022 @ 17:00
    Dum 24

    Nr. 18 Revista „Amfiteatru”

    martie 31, 2021 @ 00:00 - octombrie 8, 2022 @ 23:59
    Dum 24

    O istorie a circului

    septembrie 9, 2021 @ 00:00 - martie 19, 2023 @ 23:59