Blog

Ce ne aduce Festivalul Filmului European în 2021

decembrie 6, 2021 înStiri

Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Filmului European, una extrem de concentrată, se desfășoară în format hibrid, la Cinemagraful Elvire Popesco din București, între 10 și 12 decembrie, și în spațiul online (pe eventbook.ro, între 15 și18 decembrie).

25.FFE prezintă 4 filme europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediții, dar și cu dialoguri live cu realizatori și critici de film.

Punând accentul pe „necesitatea” filmului documentar, The Monopoly of Violence (Quinzaine des Réalisateurs – Cannes 2020) și Walchensee Forever (Berlinale 2020) propun două direcții de investigație: pe de o parte, chestionarea legitimității forței de control și represiune în relația stat-cetățean, și, pe de alta, explorarea istoriei personale și a moștenirii familiale a cinci generații de femei. Completând spotlight-ul festivalului asupra relațiilor umane, To the Moon (Giornate degli Autori – Veneția 2020) străbate întregul mapamond și memoria colectivă a arhivelor de film, a literaturii și a muzicii, rezultând o odă poetică adusă lunii și impactului pe care aceasta îl are asupra vieții noastre.

O peliculă importantă în cadrul acestei ediții este mult-așteptatul The French Dispatch (Cannes 2021), cu o distribuție remarcabilă (Tilda Swinton, Timothée Chalamet, Frances McDormand, Léa Seydoux) în imaginarul francofil al lui Wes Anderson.

Festivalul de Film European sărbătorește a 25-a ediție cu o selecție ce aduce în centrul atenției conexiunile profunde dintre oameni. În realitatea de astăzi, plină de incertitudini și diviziuni sociale, FFE propune o înțelegere mai profundă a umanității noastre, prin experiențe cinematografice impresionante, ce s-au bucurat de un ecou deosebit în circuitul internațional al festivalurilor de film de anul trecut. Oferind perspective incitante asupra unor aspecte esențiale ale vieții noastre (familia, politica, arta), festivalul ne reamintește cât de importante sunt coeziunea și empatia, mai cu seamă în perioada capricioasă pe care o traversăm. În plus, în această ediție aniversară invităm publicul să revină în sălile de cinema (respectând, desigur, măsurile de siguranță), pentru a se bucura de filme în condițiile de vizionare pe care acestea le merită cu adevărat”, explică Andrei Tănăsescu, directorul artistic al 25.FFE.

„Suntem fericiți că am reușit, în ciuda tuturor instabilităților și incertitudinilor de orice natură să organizăm și în 2021 o ediție (de esență tare) a Festivalului Filmului European. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul capital primit de la partenerul nostru, Reprezentanța Comisiei Europene în România. Astfel, vom sărbători această ediție aniversară importantă – fizic, împreună cu cinefilii din București, la cinema, dar extindem și accesul publicului din țară la acest conținut extrem de valoros printr-o sesiune de vizionări online și sperăm să ajungem la cât mai mulți spectatori”, spune Anca Hrab, coordonator FFE, ICR.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul financiar al Reprezentanței Comisiei Europene în România, în parteneriat cu EUNIC România, Institutul Francez, Goethe-Institut București și Ambasada Irlandei în România.

Programul 25.FFE în București, 10–12 decembrie, Cinema Elvire Popesco:

Vineri, 10 decembrie – Gala de deschidere a FFE

18:30 Monopolul violenței / The Monopoly of Violence / Un pays qui se tient sage – r: David Dufresne / Franța / 2020 / 116’, documentar (Q&A)

Sâmbătă, 11 decembrie

16:00 The French Dispatch – r: Wes Andreson / SUA – Germania / 2021 / 133’

18:30 Walchensee Forever – r: Janna Ji Wonders / Germania / 2020 / 110’, documentar (Q&A)

Duminică, 12 decembrie

16:00 The French Dispatch – r: Wes Andreson / SUA – Germania / 2021 / 133’

18:30 To the Moon – r: Tadhg O’Sullivan / Irlanda / 2020 / 113’ (Q&A)

Programul 25.FFE online pe www.eventbook.ro, 15–18 decembrie:

Miercuri, 15 decembrie

18:30 Monopolul violenței / The Monopoly of Violence / Un pays qui se tient sage – r: David Dufresne / Franța / 2020 / 116’, documentar (disponibil timp de 24 de ore)

Joi, 16 decembrie

18:30 Walchensee Forever – r: Janna Ji Wonders / Germania / 2020 / 110’, documentar (disponibil timp de 24 de ore)

Vineri, 17 decembrie

18:30 To the Moon – r: Tadhg O’Sullivan / Irlanda / 2020 / 113’ (disponibil timp de 24 de ore).

    Evenimente
    mie 26

    Nr 16. Revista Amfiteatru

    februarie 8, 2021 @ 08:00 - februarie 8, 2022 @ 17:00
    mie 26

    Nr. 17 Revista Amfiteatru

    februarie 8, 2021 @ 08:00 - februarie 8, 2022 @ 17:00
    mie 26

    Nr. 18 Revista „Amfiteatru”

    martie 31, 2021 @ 00:00 - octombrie 8, 2022 @ 23:59
    mie 26

    O istorie a circului

    septembrie 9, 2021 @ 00:00 - martie 19, 2023 @ 23:59
    mie 26

    Despre actorie

    septembrie 9, 2021 @ 00:00 - martie 19, 2023 @ 23:59