Blog

Beethoven și Brâncuși, omagiați la Festivalul SoNoRo

octombrie 28, 2020 înStiri

Ediția a XV-a a Festivalului SoNoRo va fi celebrată sub numele de „Pasărea Măiastră”, o referire directă la simbolul festivalului, o pasăre care s-a reinventat de-a lungul timpului, reușind și în acest an să răzbată și să zboare din nou spre înălțimi, în pofida tuturor greutăților din prezent, anunță un comunicat de presă.

Fiind un an atipic, cu multe dificultăți și incertitudini, Festivalul SoNoRo va avea două părți: va începe la Brașov, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, include un concert extraordinar la Castelul Cantacuzino din Bușteni, pe 1 noiembrie, și va continua la Sibiu pe 3 și 4 noiembrie. Concertele din prima parte a festivalului vor fi transmise online.

A doua parte a festivalului va avea loc la București în perioada 2-9 decembrie, cu un preambul pe 5 noiembrie, concertul „Á Beethoven” („Lui Beethoven”), dedicat marelui compozitor Ludwig van Beethoven, susținut la Reședința Ambasadorului Republicii Federale Germania și transmis online.

În condițiile în care sălile de concerte se vor redeschide la începutul lunii decembrie, Festivalul SoNoRo va fi organizat în București cu public. După bunele practici ale turneului SoNoRo Conac și a Festivalului Musikland, desfășurate cu succes în vara acestui an, dar și în condițiile excepționale din prezent, organizatorii vor crea cadrul necesar desfășurării concertelor, în acord cu noile reguli impuse de autorități și cu atenție desăvârșită pentru starea de siguranță a publicului care participă la concerte.

Prin tema sa, Festivalul SoNoRo aduce anul acesta un elogiu operei lui Constantin Brâncuși. Sculptorul care cânta la fluier și care și-a construit singur o vioară a fost celebrat anul trecut în cadrul Festivalului Internațional „Europalia”, eveniment care a avut România ca țară invitată și a fost inaugurat printr-un concert extraordinar SoNoRo. Dintre evenimentele care vor celebra moștenirea marelui sculptor român, Festivalul SoNoRo, în parteneriat cu Galeria DADA, va oferi publicului o expoziție itinerantă cu fotografii și afișe originale ale lui Brâncuși, dar și proiecția unui film pus la dispoziție de Docuart, care conține imagini din atelierul lui Brâncuși, prezentat anul trecut la BOZAR, în cadrul „Europalia”.

Precum Brâncuși a sculptat „Pasărea măiastră” în 29 de variante pentru a reda „esența zborului” într-o formă statică perfect echilibrată, ediția din acest an a Festivalului SoNoRo a trecut prin adaptări multiple ale programului, locurilor și artiștilor, pentru a obține cea mai sigură variantă pentru publicul meloman. „Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar și pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.”, mărturisea Brâncuși. Festivalul SoNoRo își propune să ofere bucuria sunetului prin limbajul rafinat al muzicii de cameră, să deschidă sufletele și să atenueze anxietățile din această perioadă.
Fiecare concert din acest an este creat în jurul miraculosului, al păsărilor, al naturii și în jurul a tot ce trăiește și renaște. „La SoNoRo, ne place să credem despre concertele de anul acesta că sunt ca un stol de păsări magice pe ramurile unui copac puternic, precum opera remarcabilă a lui Constantin Brâncuși”, declară Diana Ketler, directorul artistic al festivalului.

Evenimentul îl onorează și pe compozitorul Ludwig van Beethoven, de la nașterea căruia se împlinesc 250 de ani. Câteva capodopere beethoveniene vor răsuna pe parcursul întregului festival, în semn de reverență către geniul acestui compozitor și în parteneriat cu Ambasada Germaniei, țară care a preluat de curând președinția Uniunii Europene și în care s-a născut Beethoven, acest spirit universal.

„Artiștii trăiesc prin arta lor, iar un astfel de moment festiv – ediția a XV-a a festivalului nostru – va fi sărbătorit cum se cuvine în mediul online. Aproape totul s-a schimbat în viețile noastre din luna martie până în prezent și este necesar să dăm dovadă de flexibilitate și creativitate în regândirea activităților profesionale. Vom face totul ca să transmitem starea de grație pe care muzica de cameră o creează în spațiul vibrant dintre artist și spectator. Făcând referire la Brâncuși, este vital ca muzica să continue să ne sculpteze sufletul și să ne dea forța și încrederea că vom depăși acest moment complicat”, spune Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalul SoNoRo.

Concertele Festivalului SoNoRo XV „Pasărea Măiastră” vor avea loc în perioada 31 octombrie – 9 decembrie 2020, la Brașov, Bușteni, Sibiu și București, sub nume ludice precum „Dodo”, „Night Owls” (Păsări de noapte), „Nils Holgersson’s Flight” (Zborul lui Nils Holgersson) sau poetice, cu referire la opera lui Constantin Brâncuși: „The Sleeping Muse” (Muza adormită), „The Table of Silence” (Masa tăcerii) și „The Magic Bird” (Pasărea măiastră). De asemenea, în programul festivalului sunt incluse concertele „Above The Clouds” (Dincolo de nori) și Á Beethoven (Lui Beethoven), dedicate compozitorului Ludwig van Beethoven.

Dintre muzicienii invitați amintim nume importante ale scenei internaționale, precum Mihaela Martin (vioară), Nicolas Dautricourt (vioară), Alissa Margulis (vioară), Marc Bouchkov (vioară), Răzvan Popovici (violă), Tomoko Akasaka (violă), Vladimir Mendelssohn (violă), Frans Helmerson (violoncel), Justus Grimm (violoncel), Natalie Clein (violoncel), Diana Ketler (pian), José Gallardo (pian), Cristiana Mihart (pian), Janne Thomsen (flaut) și Pablo Barragan Fernandez (clarinet).

Ziua zero a festivalului va avea loc la București, în curtea grădinii Cărturești Verona, pe 30 octombrie, la ora 19:00, în cadrul festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Muzicienii Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Justus Grimm (violoncel) vor oferi celor prezenți la proiecția filmului din seara respectivă un moment muzical menit să marcheze începerea festivalului de muzică clasică și finalul celui de film.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York. Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (15 ani), SoNoRo-Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (14 ani), SoNoRo On Tour (13 ani), SoNoRo Arezzo (10 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (8 ani) și SoNoRo Musikland – festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (2 ani). SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Pentru mai multe detalii și programul complet, accesați: www.sonoro.ro.

    Evenimente
    mar 06

    BIBLIOTECE DE ARTE vă invită în lumea celebrului Robert Lepage

    mai 18, 2022 @ 00:00 - noiembrie 25, 2023 @ 23:59
    mar 06

    “Viața mea dublă” de Sarah Bernhardt

    februarie 7, 2023 @ 00:00 - august 16, 2024 @ 23:59