Blog

2020, anul centenarului Federico Fellini

ianuarie 6, 2020 înStiri

În 2020 se împlinesc 100 de ani de la nașterea celebrului regizor de film Federico Fellini, unul dintre cei mai importanți creatori din secolul XX. Italia a anunțat încă de la sfârșitul lui 2019 o serie de manifestări dedicate anului Fellini. Și alte țări, cum ar fi Marea Britanie, urmează să readucă în prim-plan filmele cineastului italian cu această ocazie.

La Rimini, orașul în care s-a născut artistul pe 20 ianuarie 1920 și unde a trăit până la aproape 20 de ani, când s-a mutat la Roma, pe tot parcursului anului vor avea loc evenimente care vor avea în centru creația felliniană și moștenirea regizorului ale cărui creații au influențat decisiv arta secolului XX. Sub titlul „Fellini 100”, Rimini, un loc care a rămas întotdeauna în inima și gândurile cineastului, dar nu a pătruns în niciun film semnat de Federino Fellini, găzduiește manifestări organizate de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și de Institutul Luce din Italia.

Programul a început pe 14 decembrie 2019, când la Castelul Sismondo s-a vernisat expoziția „Fellini 100: Geniul Nemuritor”, care își așteaptă vizitatorii până pe 15 martie, când va pleca la Roma, după care urmează să ajungă la Los Angeles, Moscova și Berlin. Publicul poate vedea înregistrări, fotografii, decoruri, costume din câteva creații bine-cunoscute ale cineastului și alte documente de arhivă.

Un element important anunțat de organizatorii în cadrul programului este Museo Internazionale Fellini, care urmează să se deschidă în decembrie 2020 și să prezinte manifestări speciale la Rimini. Aici se poate vedea și astăzi locul în care un băiețel de șase ani a văzut cândva primul film din viața lui: Cinematograful Fulgor, acum restaurat, din centrul istoric al orașului în care locuitorii aveau să deseneze și să picteze mai târziu, uneori pe zidurile locuințelor personale, scene din filme ca „La Dolce Vita”, cu Marcello Mastroianni și Anita Ekberg.

Acesta, precum și „Nopțile Cabiriei”, „Amarcord”, „Satyricon”, „La Strada” etc., vor fi prezentate și cinefililor, și celor care abia descoperă universul fellinian acum, cu ocazia centenarului, și la Roma sau la Milano, unde mai multe organizații au anunțat deja diferite evenimente.

Centenarul Fellini reprezintă un punct important și pe agenda culturală din Marea Britanie, unde vor avea loc anul acesta, la BFI Southbank, o retrospectivă de două luni a filmelor sale, iar creațiile sale cele mai cunoscute vor face turul cinematografelor din toată țara, a anunțat presa britanică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Evenimente
    lun 30

    Nr. 1 Revista Amfiteatru

    septembrie 27, 2019 @ 19:00 - decembrie 30, 2021 @ 22:31
    lun 30

    „Opere” de Buchner

    noiembrie 10, 2019 @ 19:00 - decembrie 5, 2020 @ 21:30
    lun 30

    Nr.4 Revista AMFITEATRU

    decembrie 18, 2019 @ 08:00 - decembrie 25, 2020 @ 17:00
    lun 30

    Isadora Duncan – Viața mea

    decembrie 20, 2019 @ 08:00 - decembrie 20, 2020 @ 17:00